Platforma de investiții și management ROCA, creată - cum a anunțat în premieră Profit.ro - de CITR Group împreună cu Dan Șucu, proprietarul grupului Mobexpert, frații Pavăl, proprietarii Dedeman, și producătorul de vagoane Astra Rail Industries din Arad, pentru restructurarea și dezvoltarea companiilor aflate în dificultate, pregătește o nouă tranzacție, prin preluarea de participații la compania Piscicola din Satu Mare, o fermă piscicolă cu o suprafață de 311 hectare și având în spate 9 acționari, inclusiv Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA).
Planul prevede implementarea unui sistem de recirculare a apei, construirea unui bazin de creștere a peștelui de consum, punerea în funcțiune a unității de procesare a păstrăvului, amenajarea unui punct de prezentare și desfacere a peștelui viu și a celui proaspăt pe pat de gheață, precum și amenajarea unor birouri în cadrul fermei piscicole.